Netflix se extinde: jumătate din conținut va fi original

de: Andrada Bonea
21 09. 2016

De trei ani, Netflix creează conținut original, și pare să îi meargă din ce în ce mai bine.

O mare parte din popularitatea Netflix se datorează volumului semnificativ de conținut original și exclusiv pe care îl oferă clienților săi. Acesta este rezultatul unor parteneriate foarte profitabile cu giganți din domeniul divertismentului. Cu Marvel de exemplu, a semnat patru seriale exclusive, dintre care amintim „Daredevil” și „Jessica Jones”. Să nu uităm de „House of Cards” și de „Stranger Things”, care s-au bucurat din plin de afecțiunea utilizatorilor Netflix. „Stranger Things”, cel puțin, a înregistrat un succes neașteptat de mare, transpunând o faimoasă teorie a conspirației într-un stil care ne amintește enorm de Steven Spielberg.

Din fericire, compania e abia la început cu producțiile originale. CFO-ul Netflix, David Wells, a spus în cadrul conferinței Communacopia că jumătate din conținut va fi original. Această veste e excelentă, pentru că oricine folosește serviciul Netflix poate confirma că show-urile sunt excelente. Am mai recomanda și „BoJack Horseman”, în cazul în care vă place stilul satiric al „South Park” și „Family Guy”. Cât despre filme, cel mai bine primit a fost „The Ridiculous 6”, cu Adam Sandler, potrivit CNET.

Românii ar putea căpăta o deschidere mai mare față de serviciile precum Netflix, cu atât mai mult pentru că deja au început să fie introduse subtitrări în limba română, așa cum ne-a promit și Joris Evers, vicepreședintele Netflix pe Europa, în acest interviu. Lista completă cu serialele și filmele subtitrate în română este disponibilă aici.